Consiliul Tinerilor Instituționalizați
Înapoi la proiecte
Proiect activ

Summitul Tinerilor Instituționalizați ,,Vocea Noastră, ediția 2022

Ediția din acest an își propune să strângă din fiecare județ câte un copil și un reprezentant al D.G.A.S.P.C., să-i implice împreună în ateliere dedicate deprinderilor de viață independentă, dezvoltare personală și reprezentare în relația cu instituțiile statului.

decembrie 2022
Distribuie

Parteneri: UNICEF, IRDO, ANPDCA, Partida Romilor ,,ProEuropa”, FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil), Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire

Scop și Obiective

1. Consultarea copiilor aflați în grija statului;

2. Analiza percepției copiilor cu privire la dezvoltarea structurilor teritoriale de reprezentare a copiilor la nivel local;

3. Instruirea unui număr de 30 de copii/tineri, aflați cu măsura protecției speciale, din cel puțin 30 de județe, în luna martie 2022, timp de 2 zile;

4. Informarea celor 30 de copii/tineri cu privire la drepturile și îndatoririle lor;

5. Dezvoltarea unui plan de advocacy pe politici publice politici de incluziune socială și combatere a discriminării, necesare copiilor înainte și după ieșirea din îngrijire

Înapoi la toate proiectele
Distribuie

Cookies și confidențialitate

Folosim cookies esențiale pentru funcționarea site-ului. Cu acordul tău, folosim și cookies analitice pentru a îmbunătăți experiența.Află mai multe